ONG-urile și forțele politice cer Armeniei să se retragă din organizațiile „rusești” și să înceapă procesul de aderare la UE
Mai multe organizații civile, dar și șase formațiuni politice din Armenia, între care reprezentanți ai partidului de guvernământ, au solicitat autorităților să înceapă procesul de retragere imediată a țării din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA) și Comunitatea Statelor Independente (CSI), precum și să rezilieze toate acordurile militare și economice cu Rusia, scrie agenția de știri Aravot. În cadrul Forumului pentru independență, organizat sâmbătă la Erevan, a fost adoptată o declarație în care participanții au condamnat "amenințările Rusiei și Azerbaidjanului la adresa independenței și integrității teritoriale a Armeniei".